Pe vremea mea era mai bine. Cu siguranță ați mai auzit-o. Chiar s-ar putea să vă fi plictisit de ea. Fie că vine de la un bunic, de la un părinte (dacă e mai în vârstă), de la un unchi, o mătușă sau un vecin, Pe vremea mea era mai bine ascunde ceva mai mult decât o nostalgie.

“Pe vremea mea era mai bine” poate lua diferite forme:

• pe vremea mea iernile erau ierni;
• pe vremea mea copii știau de respect;
• pe vremea mea roșiile erau roșii;
• pe vremea mea toți aveau de muncă;
• pe vremea mea oamenii erau mai buni;
• pe vremea mea nu existau atâtea posturi TV;
• pe vremea mea se știa de rușine;
• pe vremea mea…

“Pe vremea mea” poate lua diverse forme, dar toate tind să sublinieze ideea că “era mai bine”. Lista poate fi interminabilă, depinde pe cine întrebi. Dar ce substrat ascunde afirmația asta aparent nevinovată și nostalgică?

De ce foarte puțini au curajul să recunoască răspicat “pe vremea mea era mai bine pentru că eram tânăr“? În fapt, cam asta se ascunde în spate. Oamenilor le este dor de tinerețea lor. Le este dor de momentele când erau tineri, fără prea multe griji, plini de speranță și cu viața larg deschisă în fața lor.

Nici nu s-au întors bine că au ajuns la bătrânețe. Cu toții vom gusta din ea. Este o perioadă cu multe provocări și greutăți. Unii se simt singuri, alții depresivi și cei mai mulți ajung să se teamă. Să se teamă de ziua de mâine, de parcă este o frică care te cuprinde doar la bătrânețe.

Dar toate regretele ale vieții de senior vin din “lasă că este și mâine o zi”. Iar cu atitudinea asta ajung să zică prea des “pe vremea mea era mai bine”.

2 soluții simple

Sau mai bine zis, aparent simple. Căci nici nu vezi cum ajungi într-o categorie de vârstă cu risc. Parcă simplu de înțeles, dar greu de executat.

Prima soluție se referă la persoanele care tot zic că pe vremea lor era mai bine. De multe ori, fie sunt singuri, fie se simt prea neputincioși, iar astea două nu se exclud reciproc. Aici putem doar să încercăm să-i implicăm cât mai mult, în cât mai multe activități. Bătrânii nu au nevoie de multe. Trebuie să se simtă importanți, iar pentru asta nu trebuie să fie inutili. Trebuie cineva să le treacă pragul mai des.

O doua soluție este mai grea. Ține de propria persoană a fiecăruia. Și anume, trebuie să faci tot ce-ți stă în putere ca la bătrânețe să nu fii tu ăla cu “pe vremea mea”.

Cum ar fi ca, bătrânel fiind, când zici pe vremea mea să te referi la prezent. Maxim la săptămâna care a trecut. Să zici “- Da, d’le. Încă se trăiește bine”. Parcă bătrânețea este departe, dar vine mai repede decât poate spera o viață de om. Mâine. Azi. Ieri. Și bătrânețea.

Lucruri simple care se clădesc pe obiceiuri. Dar cine să ne învețe despre sănătatea mintală când toți știu cum să te învețe să faci bani? Și da! E ușor să dai sfaturi, atât timp cât nu e pe banii tăi.