
Ce este libertatea, spune-mi tu amice,
Ești tu închis, stabil într-e hotar?
Speranța nu omoară, naște visele sisifice
Trăind cu clipe din trecut, uiți de prezent, complementar.
Ce este libertatea? Întreabă un bătrân
Ce n-a pășit nicicând hotarul țării,
Este libertate, răspunzi sigur și păgân
E cel trecut prin viață, trăind pe țărmul mării.
Ce este libertatea? Întrebă de un deținut,
Gândul lui sihastru – reintegrarea în societate,
Răspunde-un zâmbet, rămâi nedumerit și mut
,,Celula este drumul meu spre libertate”.
E liber călătorul, înlănțuit de gândurile macabre?
Care de-un deceniu n-a mai pășit natal pământ,
E liber oare, cine hotărăște să meargă pe cadavre?
Îți spune clar ,,lanțul meu va fi doar piatra de mormânt”.
E liber marinarul, ce cucerește zări nemărginite?
Când toată viața va fi un sclav pe puntea sa,
Libertate pentru el, robie pentru tine, în clipe infinite
Locul de memorie pe veci, va fi tot luntrea sa.
E liber artistul, ce face totul din nimic? Numește – artă
Uitat să-și cânte singur dorul, nu mai cerșește o apreciere,
Tu ții ură pentru ani, el la două zile a și uitat de ceartă
Slăvit va fi, poate post-mortem Își acceptă destinul cu durere.
E liber el, poetul? Vâslind cu pana pe hârtie
Neînțeles de-ai săi contemporani, lăsat în decădere,
Sihastrul de pe deal, Luceafăr de pe cer, așa să fie
Furtuna din piept, o calmează cu două rânduri de tăcere.
E liber cetățeanul? Atașat de-al său pământ și stat
Refugiatul de pe insulă, e singur fără de partid,
Ca nebunul din psihiatrie, legat mereu de pat
E singur, liber și iarna nu-i mai este foame și nici frig.
E liber oare omul, ce duce-o viață prin străini?
Ce nu a mai călcat demult pe-a sa gură de rai,
Nu e trandafirul roșu, ce crește-n mărăcini?
,,Bună ziua mamă, te iubesc…”, rostit pe dulcele său grai.
Ce este libertatea frățioare? Când de-a ta mamă ai uitat
Plecat în lume, ai vânat un viitor plin de speranțe și mai bun,
Să nu uiți niciodată locul de copilărie, de unde ai plecat
Libertatea o poți găsi și pe al tău pământ străbun.
Ce este libertatea? Întreabă de-un îndrăgostit
Care iubește în tăcere, spre a ta mare uimire,
Schimbat la față ai să fii, când va răspunde fericit
Fluturele e liber, chiar de trăiește câteva zile.
Pentru fiecare există câte-o libertate, cu greu râvnită
Care se va transforma din viciu-n țelul său dorit,
Să ai o inimă deschisă și-o viață ca-n povești trăită
Bunătate pentru libertate – să fii și tu așa de fericit.
Mă întreb într-un final pe mine, ce este libertatea?
Dorită atât de mult de toți, vânată de sclavi și de tirani,
Aproapele să-mi fie fericit, atunci când v-a triumfa dreptatea
Asta este libertatea, indiferent de vârstă și de ani.
Ce este libertatea? Întreabă nepoțelul pe al său bunel
Țintit la pat, bolnav de zece ani, trăind din greu,
,,Pentru mine libertatea, e lumina la capăt de tunel”
Cu-n glas uscat și calm, ,,Acesta-i universul meu!”
© G.D.
Leave a Reply