I

Se topesc figurile de ceară
Cum soarele dispare spre apus,
Porumbeii păcii iarăși zboară
Deja eu sunt plecat, m-am dus.

Te părăsesc, pământ natal
Merg nătâng spre noi ținuturi,
Timpul în circuitul anual
Va fi în căutarea altor începuturi.

În depărtare voi prinde altă adiere
Ce va alinta obrazul meu uscat,
Amintirile atârnate prin cuiere
Îmi vor povesti de unde am plecat.

Te părăsesc pământ natal
În căutarea altor zări,
Când voi resimți al tău pumnal
Voi reveni să bat, uitatele cărări.

Respir adânc o ultimă suflare
Să memorez mantaua grea,
Printre străini voi căuta o alinare
Atunci, voi îmbrăca tot haina ta.

Te părăsesc pământ natal
Acolo unde mă va duce dorul,
Ca și copilul în somnul prenatal
Să văd lumina vieții…
voi bate cu piciorul…

                    II

Aici bat valuri, se simt brize
Eu visez aceeași toamnă ruginită,
Multă libertate, dar tot atâtea crize
În urmă am lăsat aleea părăsită.

Copacii verzi, dar nu mă simt „acasă”
Când alergam copil prin codrul des,
Puștan fiind, am auzit un bătrânel odată
,,Nu poți fugi de plaiul care te-a ales”.

Aici și vântul are altă șoaptă
Când îți îngână lin a sa chemare,
Bătaia lui o mai găsești la poartă
Să te invite seara la plimbare.

Câmpii se întind departe, până-n zare
Dar spicul nu e plin, de roadă grea,
Lanurile care întind, de-s pline și cu soare
N-au culoare aurie, cum e pe harta mea.

Aici străini sunt doar niște străini
Mergând în rând cu tine prin livezi,
Ghiocelul gingaș poartă și el spini
Durerea sângelui pe care nu îl vezi.

Alt peisaj se conturează acum la orizont
Marea liniștită, pescarul cu a sa plasă,
Cu idealul soldatului pe-al său front
Voi căuta în alte depărtări…
ce n-am găsit acasă…

                    III

Cântul păsărilor este mai plăpând
După mult așteptata revenire,
Prin furtunile nebune navigând
În căutarea anilor de fericire.

Acasă am revenit, plaiul meu iubit
Nu te-am putut uita nici pe o clipă,
Am înțeles, ce înseamnă să fii fericit
Și cum se simțea inima, când este părăsită.

Pământul negru ce m-a purtat de mic
Acum e și mai negru sub picioare,
Codrul ce mi-a fost atunci amic
E și mai verde, zărit din depărtare.

Hotărâri pierdute prin iluzii
S-au aranjat în mod perfect,
Iar stările ce îmi creau confuzii
Au fost purtate de curent.

De la balcon, picăturile de ploaie
Oscilează între dunele albastre,
La fel cum lacrimile curg șiroaie
Vor purta pe valuri amintirile noastre.

Admir doar albul rămas de pe copertă
Așa voi încheia această tentativă,
Nu e contract cu pixul, sau poate o ofertă
Le voi întemnița pe toate, rând cu rând…
într-o uitată grea arhivă…

#sănsăi

sursă foto: dictie.ro