
Titlu: Branding. Cum se construiește bunul cel mai de preț al unei companii
Autor: Don Sexton
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul apariției: București 2012
Traducere: I. Georgescu, Cătălin-Alexandru
ISBN: 978-606-588-290-4
Don Sexton – Branding
Trebuie să recunosc din start. Am avut așteptări prea mari de la cartea asta, deci dezamăgirea a fost pe măsură. Inițial am crezut că o să fie un fel de documentar despre cum Trump a ridicat imperiul său, dar a fost mai mult o analiză din exterior.
Poate fi încadrată cu ușurință la un studiu de caz mai extins. De fapt, ca multe titluri ale unor oameni cu renume sau afaceriști, cel mai probabil are în spate un gostwriter. Nu e neapărat un lucru rău atât timp cât este livrat ceva calitativ. Cel mai probabil face parte din echipa lui.
Nu este neapărat o carte rea. Chiar aș recomanda-o pentru un începător sau poate pe lista obligatorie de lectură a unui student în anul 1 de la o specializare în marketing sau orice altă specialitate de natură economică. Te ajută să înțelegi ce este un brad, de ce ai nevoie de unul și cum poate deveni un activ important pentru companie.
5 idei care sunt folositoare din Branding
Cu toate că a avut partea sa de dezamăgire, nu pot să trec și peste aspecte mai practice. În sensul că, dacă ești un viitor antreprenor, poate vei găsi chiar lucruri interesante pe care le poți adapta afacerii.
- Companiile care vând servicii trebuie să găsească moduri de a oferi potențialilor clienți experiențe de probă;
- Trebuie să respectați promisiunea brandului sau veți rămâne fără clienți (lege universal valabilă în marketing);
- Numele brandului trebuie asociat cu atributele care definesc poziționarea;
- Construirea unui brand presupune disciplină și răbdare. Nu necesită neapărat mulți bani, dar în mod clar banii ajută;
- Antreprenorii trebuie să se gândească la construirea brandului chiar înainte de a primi finanțare și a da o formă ideilor de afaceri.
Acum, că mă uit peste cele 5 idei care mi-au plăcut, poate trebuie să mai tai ceva din dezamăgire. Totuși, nu este o lectură de ieri, dar cel puțin când am citit-o, impresia a fost cea expusă la început.
Deci, se poate extinde categoriile pentru celor care se adresează cartea. Antreprenorii începători sau cei pasionați de afaceri tot pot fi incluși în listă.
Eu am cumpărat cartea de pe librarie.net la ceva ofertă, dar din păcate nu mai este pe stoc. Faptul că nu mai este pe stoc poate este un indicator că sunt eu mai cârcotaș, iar cartea este mai bună decât o cred eu. Poate aveți noroc să o găsiți la alte librării sau edituri.
În altă ordine de idei vă doresc lectură plăcută. 😉
Leave a Reply