În ceva timp se face deja un an de când a apărut această stare de incertitudine datorată unui virus mai puțin cunoscut. Pentru unii este foarte productivă perioada aceasta (nu doar pentru cei cu firme de casă și contracte cu statul), pentru alții este o provocare continuă.

Sunt câteva aspecte importante de menționat aici. Cumulat, fiecare din ele joacă un rol important pentru afirmația din titlu. Ajungem astfel, la situația în care “cumpărăm produse românești” nu e decât o declarație catchy.

Să clarificăm câteva aspecte. Fiecare din ele este important pentru o imagine de ansamblu. Toate, în mod cumulat, duc la afirmația care atentează la “solidaritatea consumatorului” pentru producătorul local.

Situația creată odată cu stările de urgență nu a scos nimic nou la iveală. Doar a accentuat unele procese și atitudini ale românului în general, dar și a consumatorului român în special. Să trecem așadar la aspecte mai practice despre falsa solidaritate a consumatorului.

Criza care a venit pe nepusă masă a dat găuri mari în multe bugete și planuri. Primii au fost afectați… de fapt, de ce să o întindem prea mult – cu toții am fost afectați. De la mic la mare, de la CEO la doamna care face curățenie.

“Cumpărăm produse românești” – numai să fim în rând cu lumea

Printre primele trenduri apărute odată cu restricțiile, a fost cel cu “să cumpărăm produse românești”. Totul cu un avânt de naționalism și o speranță ștearsă că ne-am face bine acum. Nu ne-am făcut bine când nu ne mergea așa de prost – de ce am face-o acum, când economia își arată ultimele spasme?

Odată cu acest trend au apărut mai multe categorii. Speculanții – de care și așa nu duceam lipsă, cei pentru care România a murit demult și nu mai poate produce nimic și cei care, într-un avânt ușor de naționalism au început să cumpere de pe la piețe, dar foarte mirați de prețuri.

În tot acest terci apar mulți factori și încă mai multe variabile.

Să le periem “pas cu pas” 😅😀

Prețul. Știm că puterea de cumpărare a consumatorului român nu este prea mare. În acest context, de cele mai multe ori, prețul dictează decizia de cumpărare fără a sta prea mult pe gânduri. Între un kg. de roșii cu 10 lei la piață și același kg. de roșii din supermarket, dar la jumătate de preț – alegerea este clară.

Educația alimentară. Aici apar alte două aspecte. Modul în care ne alimentăm și modul în care alegem produsele. Având trecutul comunist în spate, unde mulți au simțit lipsuri, bunăstarea socială a fost transpusă în a mânca mult, după ce acesta a căzut. Mult nu înseamnă calitativ – unii nu își pun problema nici după 30 de ani, chiar dacă au la dispoziție tot felul de informații utile. Modul în care alegem produsele spune încă mai multe. Doar bătrâneii pot fi văzuți prin magazine cu ochelarii pe nas ieșiți la citit de etichete. Adulții mai rar.

Intermediarii. De multe ori, producătorii nici nu sunt lăsați să intre la piețele unde ar pute realiza marfa. Când ai 2 tone de roșii cu tine și alte 4/5 care stau să fie culese, iar muncitorii sezonieri sunt mai rari decât realizările politicienilor, cam nu prea îți vine să stai toată ziua să vinzi la kg. Atunci, “ești obligat” indirect să le dai pentru nimic. Cu cât sunt mai mulți intermediari, cu atât prețul final la tarabă este mai mare.

Solidaritatea producătorilor. Aici e simplu – nu există. Dacă producătorii din fiecare județ s-ar organiza într-o formă sau alta, poate ar putea negocia altfel cu toți jucătorii – inclusiv cu statul, pentru accesarea de subvenții și tot felul de încurajări normative.

Posibile soluții

Pentru fiecare variabilă sunt posibile câteva soluții. Pentru cele mai multe, statul trebuie să se implice dur, concis și direct la rădăcina problemei. Dar cum iarăși ajungem la “mila” statului, multe nu se vor schimba prea curând. Poate doar va crește numărul celor care aleg să plece definitiv din stat – că în țară ar mai sta.

Una peste alta, trebuie să ne amintim că avem un cuvânt de spus nu doar când dăm cu ștampila pe buletinul de vot. Dar pentru a cere o schimbare, trebuie să știi ce îți dorești să schimbi. Concret, cu funcții, oameni și reglementări.

Astăzi, articolul de duminică este într-o notă pesimistă, nu neapărat negativistă. Până aflăm ce dorim să schimbăm, nu ne rămâne decât să ne văităm pe clasa politică, pe supermarketurile mari și pe calitatea produselor din ele – asta în timp ce mai punem în coș un kg. de parizer la 0.70 bani suta de grame, două baxuri de bere ieftină, 3 kg. de roșii din Turcia și câteva caserole de mici cu carne de prin UE – totul asezonat cu o manea care îți cântă în căști sau în difuzoare (aici depinde cât de nesimțit ești).

Alternative sunt. Și nu mereu sunt scumpe. Nu știu de unde și până când s-a împământenit asocierea asta cu “a mânca sănătos însemnă mereu scump”. Dacă nu bagi în tine ca ultimul spart și mai și te documentezi un pic, o să ai mirarea să vezi că poți face și unele economii din banii dați în mod normal pe alimente.

Schimbarea începe de la tine, ulterior o poți cere și de la cei pe care i-ai împuternicit să te reprezinte. Până atunci, “cumpără produse românești” nu rămâne decât un slogan electoral cel puțin mediocru.