Într-o gară părăsită de demult
Un tren grăbit mai trece uneori,
În haosul simetric, altruist
Doar călătorul varsă lacrimi deseori.

Cu o batistă parfumată șterge amintirea
Busolei ruginite, ce l-a târât pe-aici,
Stele ce spre dimineață și-au pierdut lucirea
Punând speranțele în cârca unor licurici.

Visele cu toate au îmbătrânit
În ușă, o coasă mi-a pus bătrânețea,
Oglinda mi-a schițat un zâmbet ruginit
Că doar afară mă așteaptă tinerețea.

Doar vise și speranțe mai rămân din noi
Cu aspirații de o târâtură seacă,
Rănile umplute, măturând gunoi
În groapa comună, a tot ce-avea să treacă.

sursă foto: Guillaume de Germain on unsplash.com